miercuri, 15 noiembrie 2017

liniști

adunase într-un borcănel albastru
cu capac mov filigranat
night skin care 20,5 ml clarins
tăcerile dintre două scâncete de greier
iscate-n miez de noapte

din când în când clătina borcănelul
ascultându-le cu ochi mari adâncirea


sâmbătă, 11 noiembrie 2017

casnică

marcelo se trezește întotdeauna cu noaptea în cap
pentru a merge la muncă
își lasă săruturile pe noptieră
într-un bol roz de porțelan subțire
cu margini aurii
ei îi place să ronțăie toată ziua câte ceva


joi, 9 noiembrie 2017

Patimi

Compania la care lucrez e o companie serioasă. Și profitabilă, chiar foarte profitabilă. Anul trecut, ca urmare a rezultatelor financiare extraordinare pe care le-am avut, au fost renovate toaletele. La fiecare etaj. Din camera albă cu var prăfuit în care câte un tub de neon pâlpâia necontenit atârnând în firele galbene, cu chiuvete ruginii la care niciodată nu se închidea apa și veceuri veșnic înfundate, a răsărit o minune de sală de baie, cu nimic mai prejos decât cele din camerele de hotel luxoase de pe Croazetă, cu faianță și gresie albastru închis cu văluriri de bleu și bleumarin, cu blat lung din imitație autentică de marmură, cu chiuvete încastrate având robineți strălucitori într-un singur corp, cărora abia le găsești seama când vrei să dai drumul la apă, cu dozatoare de săpun prelingându-și lichidul ca mierea pe degete, cu deodorante de baie care miros a roze înnebunindu-te imediat ce ridici capacul de la veceu, cu prosoape de hârtie coborând cuminți și ordonat din cutia de plastic precum cărțile de joc în pasiențele câștigătoare, cu lămpi mascate sub onduleuri de rigips care-și susură lumina pe sub marginea oglinzilor uriașe, cu pisoare dotate cu fotocelulă care dau drumul unui fuior subțire de apă imediat ce te apropii și îl întrerup degrabă ce te-ai încheiat... Pfuu, sunt o mulțime de noutăți extraordinare. Ce mai, e o nebunie incredibilă ce s-a întâmplat. Îți vine să-ți petreci toată ziua aici, mai ales că e cald și bine de la invertoarele care zumzăie discret, indiferent cât de frig și urât e afară sau în birou, iar veceurile sunt întotdeauna curate lună, soare, stele, să poți bea cafea din ele, pentru că are grijă de dânsele o umbră de om care apare din când în când pentru a curăța și împrospăta locul.
E adevărat că ca la noi, românul și-o dă degrabă în petec și baia a început să fie folosită ca loc de fumat, având în vedere și că a venit iarna iar fumatul în birouri e strict interzis. Degeaba a trimis Direcțiunea o hârtie pe mail dar și pe ușa de la baie lipită cu scotch, în care spunea clar că fumatul în toalete e strict interzis, iar cei ce vor fi prinși asupra faptului vor fi aspru pedepsiți, ba mai mult, că în curând vor fi instalați senzori de fum, ca în veceurile de la avioane, degeaba a trimis-o pe doamna Marinescu, șefa de la HR, să treacă în fiecare zi pe lângă toaleta bărbaților mai ceva ca Ionescu de la Marketing pe lângă biroul Maricicăi, că nimeni nu s-a sinchisit. Recunosc că și eu, furat de valurile patimii, am început să trag câte un Rhodes când mă așezam pe colacul cald și în cămăruță mirosea amețitor a roze în timp ce gresia își unduia albastrul cu irizații de bleu și bleumarin, de parcă aș fi plutit pe lacrima unui lac din Elveția departe de orice suflet de om. E adevărat că nu poți pluti prea mult, căci mereu apare câte cineva să te deranjeze, ba să se spele pe dinți, ba pe mâini, ba să se ușureze, ba doar să se pieptene, ba chiar numai să arunce un ochi, să uuu-uie lung și să plece rapid. P-ăștia cu pieptănatul îi detectezi cel mai greu, căci nu fac niciun zgomot, doar fâșâie scurt când își scot pieptenul din portofel și mai țocăne din tocurile tari în drum către ușă. P-ăia cu uitatul îi detectezi și mai greu, ca pe păsări, doar după ciripit...
Cu Rhodes am început de la una pe șezut. Timid, circumspect, cu un evident sentiment de vinovăție în suflet. Însă mi-au plăcut așa de mult că am trecut la două, trei, sau chiar patru pe sesiune. Sunt scurte dar suculente. În ultima zi de Dan Rhodes am tras nu mai puțin de șapte. Pe nerăsuflate. Apoi când am terminat Antropologiile am trecut la cele lungi. Am băgat repede niște Philip O’Ceallaigh, mai ales că sunt fabricate în România, apoi Neil Gaiman, Kurt Vonnegut Jr. și altele asemeni. Le-am savurat din plin. Mi se părea totul atât de grozav și mă simțeam atât de bine încât mi-am luat și laptopul cu mine, ca să nu mai fac atâtea drumuri de la birou la toaletă și de la toaletă înapoi. O jumătate de timp o alocam businessului, a doua jumătate poveștilor. Șeful nici n-a băgat de seamă că nu sunt în birou. Îi trimiteam toate rapoartele pe mail ca și până atunci, iar la ședința lunară ieșeam cuminte din cabina mirosind a roze și mă prezentam la raport. Ecusonul îl trec prin cititor le plecare și la sosire ca de obicei și totul merge strună.
Acum mă gândesc cu groază că se apropie sărbătorile. Clădirea de birouri o să fie închisă de pe 24 decembrie până pe 2 ianuarie. Nu cred că o să mă lase să intru. Până atunci trag tare, mai am vreo sută cincizeci de pagini din Minciunile pe canapea ale lui Irvin Yalom. Luna asta o dau gata. Apoi vine iar fiorul alegerii...


sâmbătă, 4 noiembrie 2017

cu roșu hrănind
apusul incandescent;
noaptea ezită

zâmbetul tău

zâmbetul tău nesfârșit...
toată lumea crede că îți crește din buric
ca o floare cu rădăcinile bine înfipte în pământ
doar eu știu că el se naște de mai departe
din piept, din pântec, din pulpe, din tălpi
trece prin rotundul pământului ca printr-un ghiveci
prea mic pentru o rădăcină atât de ramificată
venind tocmai din partea cealaltă, nevăzută, a lui…


joi, 2 noiembrie 2017

pe muchii de lemn
odihnindu-se urma
clipei prelinse