joi, 17 septembrie 2009

Dacǎ flori nu sunt mǎcar cǎţei sǎ fie…..

Constanţa, Bulevardul Mamaia, 17 septembrie 2009, ora 8:30 (pentru cine nu e din zonǎ menţionez cǎ Bulevardul Mamaia e un fel de Magheru al Constanţei…).
O domniţǎ cu bluziţǎ albǎ, frumuşicǎ (bluziţa nu domniţa) şi fustiţǎ scurtǎ aşijderea iese din scara unui bloc d-ǎsta nou de rǎmase proprietaru cu el cǎ picarǎ ratele cu buletinu, ţinându-se cu greu de zgarda ce aleargǎ înaintea ei strângându-se la celâlalt capǎt în jurul gâtului unui petec de câine mic, alb şi cu zulufi aidoma unei pungi cu floricele. Potaia, de cum iese se repede la pantalonii mei, îi amuşineazǎ bine, apoi incepe sǎ strǎnute scuturând din cap de vreo douǎ trei ori. Ceva nu-i place la manşetele mele, aşa cǎ se îngrǎmǎdeşte fǎrǎ sǎ stea pe gânduri spre cele douǎ petecuţe de pǎmânt cam de unu pe unu (metri bineînţeles) pe care constructorul le-a înghesuit în stânga şi în dreapta scǎrii de bloc ce oricum a ajuns pânǎ spre marginea trotuarului. În prima, dupǎ ce o bǎtǎtoreşte bine vreo zece secunde, ridicǎ brusc un picior şi executǎ o manevrǎ specificǎ orelor matinale cu stǎpâna legatǎ de celǎlalt capǎt al zgardei. Pare foarte sigur pe el şi foarte grǎbit cǎci dupǎ ce executǎ manevra la prima parcelǎ trece repede la a doua unde îşi continuǎ neperturbat treaba. Mare de data asta. A mai fost pe aici cǎci e al cincisprezecelea. Flori nu mai sunt, nici nu ar mai avea loc. Un copǎcel n-ar pica însǎ rǎu în primul pǎtrǎţel. Aşa… ca sǎ aibǎ de ce sǎ sprijine piciorul.

Aaa…. apropo. Ştiţi de ce ridicǎ potǎile piciorul atunci când fac pipi?! Cicǎ un strǎmoş de-al lor care o fǎcea şi el lângǎ acelaşi gard de uluci în fiecare dimineaţǎ s-a trezit cu gardul peste el de l-a lǎsat fǎrǎ suflare. Cǎ putrezise şi gardul ǎla de atâta udat…. Şi de atunci toţi se asigurǎ. Pentru orice eventualitate…

Niciun comentariu: