miercuri, 1 aprilie 2009

mǎrinimie

dacǎ inima ar fi de cearǎ
ar putea lua orice formǎ
ar putea umple orice gol
ar undui peste toate curburile
ar nivela toate asperitǎţile
de-ai scutura înlǎuntru o picǎturǎ de parfum ar umple de jur împrejurul cu miresme
ar putea fi modelatǎ ca plastilina şi strecuratǎ uşor pe sub streşinile grele
ar putea fi încǎlzitǎ în cǎuşul palmei şi s-ar înmuia de plǎcere pânǎ la topire
ar putea fi aşezatǎ pe un colţ de stâncǎ sau lângǎ malul mǎrii sau pur şi simplu în iarba înaltǎ iar ea şi-ar însuşi mimetic culoarea, mirosul şi forma
dacǎ inima ar fi de cearǎ
ai putea arunca într-ânsa o bucǎţicǎ de cer, sau o aşchie de brad, sau o petalǎ de floarea soarelui sau un colţ mic, mic de tot, de scoicǎ şi ea ar deveni albastrǎ sau verde lucios sau galben aprins sau sidefie sau toate la un loc
ai putea-o încǎlzi la piept dupǎ fiece furtunǎ şi rotunji în formǎ de mânji sau de miei
ai putea-o deschide ca pe o carte, ţi-ai putea ascunde emoţiile înǎuntru, apoi cu degetul mare ai putea sigila despicǎtura de la un capǎt la altul fǎrǎ ca nimeni sǎ nu bǎnuiascǎ niciodatǎ nimic
sau ai putea-o doar mângâia grijuliu dar cu patimǎ pânǎ când ar cǎpǎta încet încet conturul palmelor tale


dar nu-i…

2 comentarii:

Anonim spunea...

Nu imi plac inimile sigilate.
Inimile sigilu, da.
*Si* pentru ca pot lua atat de usor forma causului palmelor mele...

mosu spunea...

mmm… nu cred ca e vorba nici despre inimi sigiliu si nicidecum despre inimi sigilate; e vorba despre ingroparea mahnirilor; undeva adanc unde sa nu ajunga nimeni la ele, astfel incat tot restul sa ramana senin; si cred ca tu esti cel mai bun exemplu in sensul asta, esti tot timpul optimista si vesela; mahnirile tale trebuie sa fie ingropate undeva adanc…