nu suntem decât cǎlǎtori pe şine
un cric uriaş ne ridicǎ pânǎ la cer
de unde cǎdem inerţial
ca într-un mountainrousse sinuos
privim lumea printr-un hublou de submarin
ne desparte o sticlǎ groasǎ ca un ocean
trecem în mare vitezǎ
gǎlǎgie, praf, bani, sfori, maşini
urme de flori
o pǎdure, blocuri, ramuri, case, frunze, ziduri, frunze
zgomot de pǎsǎri
zâmbete mânjite cu degetul arǎtǎtor pe zidul dinspre rǎsǎrit
un bǎtrân cu palma întinsǎ spre cer
apoi totul încetineşte brusc, viteza scade pânǎ la imobilitate, stop
şi acelasi cric din nou pânǎ la cer
în mare vitezǎ
gǎlǎgie, praf, bani, sfori, maşini, urme de flori, ziduri, frunze, zgomot de pǎsǎri, altǎ viaţǎ...
2 comentarii:
Hai sa oprim dracia, sa scoatem limba la manipulant, sa-l reclamam ca nu stie sa innoade funingei si sa ne luam zborul de pe curba de la mijloc. Catre mare. Sau ocean?
E o idee excelenta. M-am gandit si la alte variante (variatiuni pe aceeasi tema) dar trebuie sa recunosc ca nu am gasit nimic mai bun. Asta e solutia perfecta, nu are hiba. Sa oprim dracia deci, sa desfacem doua suburi de la sina din dreapta, sa ne luam zborul si sa privim lumea de sus...
Trimiteți un comentariu